2. Conflictul religios în Antichitate: monoteism sau politeism

Sâmbătă, 5 martie 2022, ora 19:00
– Două sisteme religioase în conflict, unul bazat pe lege, altul pe ritual

– Bătalia de pe Nil, încercarea de a anihila monoteismul. O mână puternică intervine

Un om fuge de acasă ca să-și scape viața. Fratele său îl urăște de moarte i i-a promis că într-o zi îl va ucide. Tatăl este bătrân, fără putere, și nu mai poate face nimic. Mama este îndurerată și nu are nici o influență asupra răzbunătorului. Așa că, singura soluție este fuga, cât mai departe, cât mai în necunoscut.

Fugarul nostru este un om religios și credincios. A doua sa problemă este conștiința. Se simte vinovat de ura fratelui, îl mustră conștiința pentru răul care i l-a făcut. Pentru un om credincios, vinovăția este povara cea mai grea. În prima noapte de pribegie nici nu a avut curajul să intre într-o localitate. El și familia lui erau bine cunoscuți în zonă și nu ar fi suportat întrebările vecinilor. Așa că a decis să doarmă în câmp. Era caId și senin, așa că nu era o problemă. Înainte de culcare cred că a făcut o rugăciune deosebită, cu lacrimi, cu mărturisiri și cu rugămintea ca Dumnezeu să-l ierte și să-i ofere dovada iertării.

De multe ori o piatră în loc de pernă este mai comodă, iar un cer senin este mai plăcut decât o pătură. Omul nostru a adormit liniștit, căci s-a predat în mâna lui Dumnezeu. Noaptea a avut un vis: O scară pornea de la capul lui și se înălța până la cer, îngerii urcau și coborau pe ea, iar în capul scării era Dumnezeu, care privea spre el binevoitor. Nu cred că a putut să mai doarmă de bucurie. A înțeles mesajul: Dumnezeu i-a întins o mână și l-a invitat să urce spre El pe această scară.

 

Ce este religia?

 

Cuvântul vine din latinescul ,,relegare,, și însemnează restabilirea unei relații între Dumnezeu și om; un pod cosmic prin care omul se poate întoarce la Dumnezeu. Să urmărim cum au încercat oamenii să-și imagineze acest pod. Să vedem cum au gândit și ce au creat religiile antichității pentru a restabili legătura cu Dumnezeu și pentru a obține nemurirea.

 

  1. a) Babilonenii. Ei au fost cei mai iscusiți în domeniul religiei, oferind lumii modelul de bază. Centrul vieții religioase era ziguratul, Turnul Babel din Biblie, care se găsea în mijlocul cetății. Avea 3 sau 7 niveluri, iar în vârf era templul zeului cetății, fiecare cetate având zeul său specific. Doar regele avea dreptul să urce până în vârful ziguratului și să consulte voia zeului și doar el cunoștea numele real al zeului. Regele-preot comunica poporului voința zeului, și tot el ducea problemele poporului sus la zeul. Regele-preot era numit vicarul zeului, locțiitorul lui pe pământ.

 

  1. b) Egiptenii, au creat a doua mare civilizație a antichității. Ei au creat o lume religioasă fascinantă. Toată filosofia și religia lor a fost săpată în piatră, de aceea a rămas aproape intactă și este admirată până astăzi. Egiptenii credeau în nemurirea sufletului, cu o condiție; dacă pe mormânt se ridică o piramidă. Piramidele au rămas cele mai strălucite monumente egiptene. Ele sunt mormintele faraonilor, sunt în număr de circa 80 și au fost construite între 2750 -2350 î.Hr. Sunt multe altele dar foarte mici, chiar vecinii lor au preluat practica de a pune piramide pe morminte, așa cum noi punem cruci.

Inventatorul piramidelor a fost Imhopet, care a fost arhitect, preot iar mai târziu egiptenii l-au socotit semi-zeu. El a construit prima piramidă, a lui Zoser, circa 2750 î.Hr. Ce susținea el?  Soarele, numit de ei Ra, este zeul suprem. El oferă oamenilor lumină, căldură și viață. El coboară pe pământ prin raza de soare, iar sufletul omului decedat se poate întoarce la Ra tot pe o rază de soare. Piramida și obeliscul sunt raze de soare. Ele sunt un pod cosmic între pământ și cer, de aceea, Imhopet a fost numit Pontifex Maximus – mare constructor de poduri.

 

  1. c) Evreii au creat cel mai compact și realist sistem religios. Ei aveau un singur Dumnezeu, care nu era al unei cetăți, sau a unui popor, ci era un Dumnezeu universal, al tuturor popoarelor. Ei au spus că pot avea o relație puternică, vie și personală cu Dumnezeul lor, iar aceasta se numește credință, mai mult decât religie. Ei credeau că se pot întoarce la Dumnezeu și pot obține veșnicia numai prin pocăință și credință. Cel mai frumos exemplu este scara cerului din visul lui Iacov. Îngerii urcă și coboară pe această scară pentru a menține legătura, iar Dumnezeu este Cel ce inițiază reabilitarea și salvarea omului.

Care este diferența dintre religia biblică a evreilor și cea a popoarelor antice politeiste? În religia biblică omul nu poate face nimic pentru mântuirea lui, doar Dumnezeu poate să-l ierte și să-l mântuiască. Doar prin credință în bunătatea și dreptatea divină omul poate fi salvat.

În religiile politeiste erau mulți zei, fiecare cu sectorul lui, cu specialitatea lui, așa că trebuia să te închini la câți mai mulți zei. Zeii erau capricioși, răzbunători, cruzi, puternici și puteai doar să-i îmbunezi și să le obții favoarea prin daruri, jertfe, iar în extremis prin jertfa cea mai mare – jertfa umană, de regulă un copil. Diferența este clară: Dumnezeul evreilor este bun și drept, nu trebuie îmbunat, ci doar să crezi și să i Te închini. Dumnezeii păgânilor erau capricioși și prin fapte și jertfe din ce în ce mai mari credeau că pot reuși să le câștigi bunăvoința. Aceste fapte se concretizau în ritualuri, jertfe, sacrificii, mutilări, posturi sau pelerinaje.

 

Monoteismul este o religie revelată, Dumnezeul evreilor s-a descoperit pe Sine și le-a oferit legi, porunci și rânduieli. Ei au văzut muntele Sinai în flăcări, au auzit vocea Sa ca un tunet iar în final Moise a coborât cu două table de piatră, scrise de degetul lui Dumnezeu; cele 10 porunci. Toate acestea cuprindeau tot spectrul vieții de societate: Legi morale; ceremoniale, sanitare, civile și judecătorești. La Sinai ele au luat forma scrisă, constituind baza cărții sfinte, Biblia, dar ele existau cu mult înainte, așa cum ne confirmă Geneza  26,5:  ,,Avraam a ascultat de glasul Meu și a păzit ceea ce i-am cerut, poruncile Mele, rânduielile Mele și legile Mele,,. Domnul Hristos a recunoscut aceste principii de bază, atunci când a spus: ,,Să nu credeți că am venit să stric legea, nu, ci am venit s-o împlinesc,, (Mat. 5,17). 

 

Politeismul nu are revelație, nici carte sfântă și nici legi morale, ceremoniale, sau sanitare. Ei se bazează pe ritualuri, ceremonii, statui ridicate zeilor și fapte, cât mai multe, cât mai mari și iraționale: se tăiau, urlau și țipau până aiureau sau în extremis, aduceau jertfe umane pe proprii lor copii. Politeiștii erau într-o luptă continuă pentru a demonstra care zeu este mai tare. Atunci când câștigau o bătălie, zeul cetății învinse erau luat și adăugat la panteonul lor, sau era mutilat, spunând că nu este bun de nimic.

Politeiștii au avut o atitudine de teamă și frică, amestecată cu ură și dușmănie față de Dumnezeul evreilor. Adesea au încercat să-L învingă, să-L batjocorească, să-L pună în rând cu zeii lor. Cel mai clar exemplu este în Egipt, unde a avut loc bătălia de pe Nil.

Evreii sunt robi egiptenilor, deci, credeau ei, Dumnezeul vostru este mai slab. Moise cere lui faraon să le permită evreilor să meargă în pustiu pentru a se închina Dumnezeului lor și a aduce jertfe de animale, respinse de egipteni. Răspunsul faraonului este tipic oricărui  necredincios:  ,,Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui și să las pe Israel să plece? Nu cunosc pe Domnul și nici nu voi lăsa pe Israel să plece!,, (Exodul 5,2). Bătălia de pe Nil este prima confruntare de mare amploare între două sisteme religioase diferite: politeismul egiptean și monoteismul evreilor. Religia Egiptului avea vechime, cultură avansată, puterea unui stat mare și faima unor zei nemuritori. Credința evreilor nu avea decât o singură susținere: brațul lui Dumnezeu. Fără arme, fără confruntări fizice, fără intervenții diplomatice, evreii se eliberează din robia Egiptului și formează un popor special.

Ceea ce urmează sunt plăgile aduse de Dumnezeul evreilor peste egipteni. Vrăjitorii lui devin neputincioși și recunosc: ,,Aici este degetul lui Dumnezeu,, Faraon, care era socotit un zeu și asigura ordinea normală a lucrurilor din natură, este neputincios, apa se preface în sânge, soarele se întunecă trei zile, oamenii se umplu de bube, animalele mor și fel de fel de invazii și dezastre urmează. În final, când întâii născuți sunt uciși în plaga a zecea, faraon permite evreilor să plece. Bătălia de pe Nil a fost o demonstrație a puterii Dumnezeului evreilor, singurul Dumnezeu adevărat și o dovadă că zeii lor nu sunt decât nimic, o plăsmuire a imaginației oamenilor.

Lupta păgânismului împotriva monoteismului se va termina cu victoria monoteismului. Lumea veche din Orientul Mijlociu și bazinul mediteraneean va părăsi politeismul lor și vor deveni fie creștini, fie musulmani, adoratori ai unui singur Dumnezeu. Și totuși, lupta se continuă, deoarece vechile statui ale zeilor se reîntorc în biserici, și imaginile iau locul credinței autentice în duh și adevăr. Creștinii cred că pot fi iertați și mântuiți prin faptele lor, prin penitențe, prin posturi, de aceea au creat o religie a faptelor și a sacrificiilor inutile. Cred că sunt persoane intermediare, care le facilitează refacerea legăturii cu Dumnezeu, sfinții, la care se închină; cred că pentru a ajunge la |Dumnezeu au nevoie de slujbele preoților și de sacramentele oferite de ei.

Prietene, Dumnezeul tău este aproape de tine. El a întins o scară între pământ și cer, pe care îngerii urcă și coboară ca să te ajute, să te protejeze și să te călăuzească pe calea adevărului. El ți se descoperă prin Cuvântul revelat – Biblia, prin vise, prin căile providenței, prin glasul conștiinței, care fie te învinovățește, fie te dezvinovățește. Dacă ești atent, dacă te retragi în cămăruța ta pentru a medita și a te ruga, vei auzi vocea Sa caldă care te cheamă: ,,Urechile tale vor auzi un cuvânt în urma ta, zicând: Aceasta este calea, umblați pe ea, când veți merge la dreapta sau când veți merge la stânga,, (Isaia 30,21).

El este bucuros să te ierte, atunci când l-ai furat pe fratele tău, când ai mințit pe mama ta, sau când ai înșelat pe tovarășul tău de viață. Când trebuie să fugi de rușine sau de frică, nu dispera, roagă-te. Dumnezeu va deschide o scară între tine și cer ca să urci. Nu ai nevoie de nici un intermediar, nu trebuie ca altcineva să mijlocească pentru tine. Isus Hristos este singurul Mijlocitor, care va duce rugăciunea ta înaintea lui Dumnezeu Tatăl și va fi ascultată. Scara lui Iacov este o invitație pentru orice om păcătos, fugar, singur, amenințat și dezorientat să urce, să se apropie de Dumnezeu. Nu ezita, începe să urci, tu ai un mijloc de a te întoarce la Tatăl tău ceresc, Dumnezeu.

Dacă vei mărturisi greșeala, dacă ești dispus să urci treaptă cu treaptă pe scara deschisă de cer, conștiința ta se va limpezi și viața ta va fi fericită. Nu există o altă cale spre cer! Tu nu poți face nimic ca să obții iertare sau să câștigi veșnicia. Așează-te lângă Iacov, roagă-te așa cum a făcut el și scara cerului va coborî lângă tine pentru a-ți oferi privilegiu să te întorci la Dumnezeul tău. Fiecare civilizație a ridicat monumente mari și costisitoare pentru a încerca să se întoarcă la Dumnezeu, dar toate acestea au rămas piese de muzeu. Dumnezeu însă ți-a coborât o scară, a trimis pe Fiul Său pentru a deschide un drum și a adresa chemarea, Vino!